În data de 31.03.2026 doi membri ai proiectului Erasmus+ ”PLANETA VERDE” au participat la activitatea interactivă ”BIODIVERSITATE-PROIECT DE ARTĂ COLABORATIVĂ” desfășurată de prof. pentru învățământul primar Munteanu Simona la clasa a IV-a a Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare” Vaslui.
Scopul activității a fost de conștientizare elevilor față de importanța protejării mediului și de încurajare a unui comportament responsabil în și față de natură.
Cei 2 voluntari de la Asociația PROFIZICA au fost managerul proiectului/ președinta Asociației PROFIZICA Dumitrașcu Irina și participanta ec. Mocanu Nicoleta la activitatea de job shadowing ”Outdoor Education” de la Split Croația din perioada 16-20 martie 2026.
Lună: martie 2026
Diseminare de bune practici Job Shadowing „Outdoor Education”, desfășurată la Split, în Croația, în perioada 16-20 martie 2025.
Luni, 30 martie 2026, a avut loc, în mediul online, diseminarea de bune practici dobândite de un grup de 5 formatori/voluntari ai Asociației PROFIZICA, întorși de la activitatea de Job Shadowing „Outdoor Education”, desfășurată la Split, în Croația, în perioada 16-20 martie 2025.
Mobilitatea face parte din proiectul Erasmus+ „PLANETA VERDE”, implementat de Asociația PROFIZICA Vaslui.
La activitatea de diseminare au participat alți 26 de voluntari, inspectori, directori și cadre didactice din învățământul vasluian.
Activitatea interactivă de ecologizare a mediului în cadrul proiectului PLANETA VERDE
La Liceul Tehnologic ”Marcel Guguianu” s-a desfășurat în data de 31.03.2026 activitatea interactivă de ecologizare a mediului în cadrul proiectului PLANETA VERDE, proiect cu finanțare prin programul Erasmus+.
Promotorul proiectului este Asociația PROFIZICA.
Protagoniști au fost coordonatorul proiectului Profir Alina Loredana și managerul proiectului/ președinta Asociației PROFIZICA Dumitrașcu Irina.
La activitate au participat elevii liceului care se aflau în ”Săptămâna Verde”.
Prima mobilitate desfășurată în cadrul Proiectului Erasmus+ ”PLANETA VERDE” al Asociației PROFIZICA, Vaslui
În perioada noiembrie 2025 – octombrie 2026, Asociația PROFIZICA, Vaslui implementează proiectul Erasmus+ PLANETA VERDE, nr. 2025-1-RO01-KA122-ADU-000328737, cu finanțare europeană.
Prima mobilitate a proiectului s-a desfășurat la Split, în Croația, între 16 și 20 martie 2026. Cinci membri ai Asociației PROFIZICA, Vaslui au participat la o activitate de Job Shadowing, organizată de Erasmus Courses Croația.
Temele abordate, au fost:
– Promovarea parteneriatelor educaționale;
– Cartografierea sufletului educației-povești din școlile pe care le numim acasă;
– Învățare experiențială- descoperirea patrimoniului cultural al orașului Split și a culturii dalmate;
– ”Oxigenul sufletului” – o călătorie dramatică de la epuizare la controlul respirației;
– Vizite la centre școlare locale, de excelență, în vederea stabilirii de conexiuni viitoare și obținerea de informații directe despre sistemul educațional din Croația;
– ”Calmul în haos” conștientizare atentă pentru educatorul modern;
– Misiunea finală: căutați, reflectați și absolviți, o călătorie colaborativă prin lecțiile învățate.
Membrii asociației care au participat la mobilitate au fost: Psiholog dr. Anton Veronica, prof. dr. Angheluță Ecaterina-Aurica, prof. dr. Dumitrașcu Leonaș, inspector școlar prof. Prodan Alina-Elena și economist Mocanu Nicoleta.
Mobilitatea a permis interacțiunea, schimbul de experiență și stabilirea de contacte și parteneriate cu echipe de proiect din Germania, Spania, Portugalia, Ungaria și o altă echipă din România. Fiecare echipă a prezentat școlile de proveniență ale membrilor, activitățile reprezentative precum și sistemele educaționale din fiecare țară, ceea ce a permis identificarea elementelor comune dar și descoperirea de aspecte noi care ar putea fi implementate în activitatea noastră.
Activitatea de job shadowing s-a desfășurat sub forma outdoor education, beneficiind de cadrul cultural deosebit al orașelor Split, Trogir sau Supetar din insula Braς. Pe lângă obiectivele culturale, a putut fi studiată și biodiversitatea zonei de coastă a Croației, fiind promovat astfel un exemplu de conduită ecologică în vederea ocrotirii și conservării mediului înconjurător.
Unitățile școlare vizitate au oferit adevărate exemple de bună practică, remarcându-se atât prin baza materială cât și prin activitățile organizate.
Accentul s-a pus, de asemenea, pe activități de tip mindfulness utile fiecărui educator, atât în plan personal cât și pentru o mai eficientă organizare a activităților cu elevii/ voluntarii.
Participarea la această mobilitate a fost o experiență deosebită, în urma căreia membrii Asociației PROFIZICA, Vaslui vor putea contribui la îndeplinirea obiectivelor Proiectului PLANETA VERDE.
Prof. dr. Angheluță Ecaterina



























